Recenzie: Spune-mi dacă zâmbești de Eric Lindstrom

Tocmai am terminat cartea „Spune-mi dacă zâmbești”, scrisă de Eric Lindstrom, iar tot ce pot face este să mă gândesc la cât de mult mi-a plăcut. Este un roman unic, care m-a învățat multe. Chiar dacă este o lectură ușoară, potrivită pentru vară, abordează o temă destul de importantă și de obicei evitată, orbirea.
Înainte să va împărtășesc toate gândurile mele, vă las câteva informații despre carte:

Eric Lindstrom, Spune-mi dacă zâmbești„Parker Grant nu are nevo­ie de cine știe ce oche­lari că să-și poa­tă de sea­ma cum sunt oame­nii. Pentru asta a inven­tat Regulile: nu vă pur­tați alt­fel cu ea doar pen­tru că e nevă­ză­toa­re și nu pro­fi­tați nici­o­da­tă de ea. Nu veți pri­mi o a doua șan­să. Ca să vă con­vin­geți, întrebați-l pe Scott Kilpatrick, băi­a­tul care i-a frânt ini­ma.

Când acest băi­at rea­pa­re în via­ța ei pe neaș­tep­ta­te, după o absen­ță de mai mulți ani, Parker își dă sea­ma că exis­tă o sin­gu­ră reac­ție corec­tă – să-l res­pingă până când înce­pe să-l doa­ră. Oricum i se pare că are des­tu­le pe cap. De exem­plu, vrea să se înscrie în echi­pa de aler­gări (v-ați prins, ochii nu-i func­țio­nea­ză, dar picioa­re­le, da), le dă sfa­turi afec­tu­oa­se, dar dure, cole­gi­lor ei de o nai­vi­ta­te dure­roa­să și are gri­jă să-și dăru­ias­că sieși ste­lu­țe aurii pen­tru fie­ca­re zi în care se abține să plân­gă din cau­za mor­ții tată­lui său, sur­ve­ni­tă cu trei luni în urmă. Însă des­co­pe­ră că nu poa­te scă­pa de tre­cut și, pe măsu­ră ce află ade­vă­rul des­pre oame­nii din jurul ei—despre Scott, des­pre tatăl ei—, Parker își pier­de sigu­ran­ța cu care ana­li­zea­ză lumea din jur. Oare lucru­ri­le chiar sunt așa cum par?”

Romanul este adresat unei audiențe YA și este publicat de editura Storia, cărora le mulțumesc pentru că mi l-au trimis. Editura Storia publică cărți foarte interesante și abia aștept să le citesc pe toate. Dacă vreți să aruncați un ochi pe site-ul lor, o puteți face aici


Cartea spune povestea lui Parker Grant, rămasă oarbă la vârsta de 7 ani din cauza unui accident rutier care a ucis-o pe mama sa. Câțiva ani mai târziu, Parker îl găsește mort pe tatăl ei, rămânând orfană, cum se spune și pe spatele cărții. De atunci locuiește alături de mătușa, unchiul și cei doi verișori ai săi, care s-au mutat pentru a avea grijă de ea.  Aceasta încearcă să se obișnuiască cu noul mod de viață, căci pe lângă mutarea mătușii ei, liceul la care învață a primit foarte mulți elevi de la un liceu vecin, care s-a desființat. Printre acei elevi se numără și Scott, fostul ei prieten.
Iubesc toate relațiile din acest roman. Prieteniile lui Parker cu Sarah, Faith și Molly sunt minunate, cele trei susținând-o în tot ce face, iar Scott este un personaj demn de admirație.
Eric Lindstrom reușește să captureze problemele lui Parker, însă ce am adorat cel mai mult la această carte este faptul că, deși este oarbă, protagonista încearcă să își trăiască viață într-un mod normal: aleargă în fiecare dimineață, iese la întâlniri etc. M-a făcut atât de fericită să văd că Parker nu s-a lăsat definită de această dizabilitate. Romanul ne învață că nu suntem definiți de problemele noastre, ci de ceea ce facem, gândim și simțim.

„Spune-mi dacă zâmbești” oferă o perspectivă foarte bună asupra vieții unei persoane care nu poate vedea. Nu am mai citit niciodată o carte cu un personaj principal atât de fascinant. Da, Parker Grant este oarbă și este complet diferită de noi cititorii, însă, în același timp, este doar o adolescentă care își trăiește viață puțin diferit. Am putut să mă identific în gândurile ei, la fel cum o veți face și voi. Protagonista este una dintre cele mai puternice persoane despre care am citit. În fiecare seară pune o steluță pe ușă, aceasta semnificând că a trecut o zi în care nu a plâns, însă, spre final, înțelege că nu trebuie să evite să își exprime sentimentele, pentru că tot ce face este să își facă rău.

Vă spun de pe acum, cartea nu este „un clișeu YA”. Dacă vreți să citiți ceva focusat pe romanță sau cu multă acțiune, nu este „Spune-mi dacă zâmbești”. Cartea aceasta este mult mai mult decât atât. Este tipul acela de lectură al cărei idei centrale este dezvoltarea interioară a personajelor și evoluția lor. Da, există și romanță, câteva întâlniri…, dar sunt doar elemente care contribuie la povestea lui Parker.

Din punctul meu de vedere, cartea trebuie citită de toată lumea, pentru că fiecare poate învăța ceva de la personajele sale. Romanul este emoționant și încântător, unic în literatura YA.
Mulțumesc mult editurii Storia pentru șansa de a citi aceste 322 de pagini minunate, care îmi vor rămâne în suflet pentru multă vreme.

 

 

Anunțuri

1 comentariu

  1. Pingback: Reviews/ Recenzii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s